/en

Îți iei un aer de o anumită factură...
Ești tu cu zeama ta proprie, mergi mai departe.
Un teritoriu absorbit treptat, este de atmosferă această avansare.

Stare de bine egal să ai o viață plină de sens, sensuri.
Indirecte, compatibile, maleabile,
ajustabile și de uitat.
Printre altele.

Modelezi la ea cu încredere, doar că se pare că ea însăși
se modelează cum are chef. La naiba! Continui.

Bunăstarea și starea de bine,
statut social, realizări, vise, lucruri, check-in
ești în in

Cauți dovezi la alții, le compari cu ale tale.
Sunt niște lucruri clare care vă plasează unde trebuie. Evident.

Trebuie să iasă bine.
Crezi că lumea deține o dreptate intrinsecă,
că se va face dreptate până la urmă,
că toate se întorc, pe dos. În bine.

Ai unde te întoarce, ele te așteaptă,
stau,
fac parte din tine,
membre fantomă într-un cerc vicios de gânduri...

Spațiul tău este punctat atent cu lucruri semnificative până la poartă.
Apoi urmeaza o mică dezordine conceptuală.
Apoi urmează locul de unde pleci.

Ceva se ia după tine, ceva din intimitatea ta.
Când pleci.

Desenezi cu mâna prin aer, aici și acolo,
restul, dincolo.
Gesturile generează un spațiu ce-ți aparține, pe moment.
Vă leagă pe moment.

Sunt atât de multe lucruri de spus.
Suntem înconjurați de ele.
Doar trebuie să le aduni grămadă.
Vezi să nu-ți scape printre degete...

De aceea se vând lucruri pentru că oamenii le cumpără.
Apoi se scuză.

Ai putea fii altceva de fiecare dată când întâlnești un lucru nou.
în acel spațiu public plin de lucruri cu sensuri evidente,
depinde ce vrei. Orice ai face tot ești prea evidentă.

Oamenii se plimbă teleghidați
spunându-și mental povestea vieții și adunând
din priviri obiecte bune de recuzită pentru povestea lor.
Atingerea înseamnă confirmare, povestea este adevărată,
mângâi ușor unul din noiamul de lucruri,
are detalii fascinante ce-i drept.

Dacă aduni lucruri uiți de tine.
Ți se urcă pe sub piele vor să fie tu,
vor ca tu să fii ele.

Probabil că într-o zi le vei arunca la gunoi,
un ritual al dispariției gândurilor nedorite.
Dacă nu le acorzi atenție ele dispar.
Trebuie doar să te gândești la altceva.

Pungile de plastic sunt abisuri în care
dispar toate lucrurile ca prin magie. Doar că apar iar
când te aștepți mai puțin, sau nu.

Au fost foarte multe lucruri utile,
de aceea e greu să mă raportez la un singur lucru anume.
Cu un lucru simplu însă se pot obține realizări mult mai mari.
Este important să fie un tot unitar.

Un lucru care are o viață a lui misterioasă.
Nu-l găsești într-o ordine logică.
Toți avem asemenea lucruri care dispar cu zilele apoi
apar dintr-o dată de parcă ar fi fost acolo dintotdeauna. Nu-i vei afla niciodată intențiile.

Parcă e viu.

Puterea lucrurilor este încetineala lor.
Te grăbești undeva? Sunt atât de lente încât îți pierzi răbdarea,
sau ești genul de persoană care când începe să aștepte
nu se mai poate opri...atunci îți dai seama,
unde ești.

Lumea posedă o putere de perseverență și permanență
care nu depinde de existența noastră.

Este agasant sentimentul că ele sunt tot pe aici chiar
și când tu nu ești, nu mai ești. Te gândești de fapt numai la tine.
Mai arunci un PET
în pădure și sunteți chit.

Sunt și materiale și vii,
par pasive în același timp insistente,
îți vorbesc dar nu le poți pătrunde.
Nu încerca să le explici, nu are sens.

Obiecte palide se plimbă de colo colo
întrebând când te întorci,
când te uiți odată la ele.

Lucrurile în sinea lor,
tu vezi doar conturul lor.
Toate au o limită.

Lucrurile cu care ai un raport,
la care ai un anumit acces,
formează un spațiu privat cu tine.
Chiar dacă nu vrei. Nu contează ce crezi.

Au o forță aparte care vă ține împreună.
Este spre binele vostru.
Se auzi o voce.

Ești înconjurată de suprafețe impresionante
și atât. Dacă te uiți prea mult la o suprafață, suprafața se va uita în tine...

Colectezi texturi. Fără obiect.
Colectezi structuri. Fără tine.
Tu faci deja parte din colecția altora.

Oameni ca obiect.
Femei ca obiecte.
Bucăți de obiecte. Doar suprafețe. De oameni.

Animale palpabile mângâiabile, la locul lor în spațiul tău. Miau.

Vegetația face ce vrea, te înghite dacă nu ești atentă.
Și mai tot timpul nu ești atentă,
la ce naiba visezi?

Inițial căpșunile erau dulci.
Așa îmi aminteam.
Nu ne privește ce se întâmplă între căpșuni și melci.
Mănânci melci și căpșuni în timp ce te imaginezi mâncând căpșuni.
Căpșuni vitale cu urme de melci. Alunecă ușor, ușor peste căpșuni,
peste buze, o mișcare moale,
tu nu ești ceea ce mănânci
nici ceea ce mânănci nu este tu.

Nu-ți aparții. Ne aparținem.
Vrei să spui că nu depinzi de nimeni/nimic?
Nimic nu depinde.

Apoi ai avut un vis altfel. Diferit de celelalte de până atunci.
Așa ai tras concluzia că din nou totul s-a reasamblat,
undeva în afara ariei tale de percepție.